Adjudecarea unui bun la licitație publică în cadrul executării silite prezintă, firește, avantajul unui preț mai mic decât prețul pieței. Ce trebuie să înțelegi este că această achiziție nu este mereu la fel de simplă ca una obișnuită.
Astfel, există o posibilitate importantă ca proprietarul imobilului scos la licitație, în încercarea de a recupera bunul, să formuleze contestație la executare.
Totodată, el poate cere și chiar obține suspendarea executării silite până la soluționarea contestației – mai ales când se pune problema evacuării persoanelor care încă folosesc bunul și refuză să-l predea de bunăvoie.
Contestația la executare se poate dovedi neîntemeiată, reprezentând doar un act disperat al proprietarului de a-și recupera bunul. Cu toate acestea, notarea litigiului în cartea funciară până la soluționarea acestuia prin hotărâre judecătorească definitivă poate reprezenta o piedică în eventualele demersuri ale adjudecatarului de valorificare imediată a imobilului prin vânzare. Cel mai probabil, adjudecatarul va trebui să aștepte până la soluționarea definitivă a contestației înainte de a proceda la vânzare.
Vestea bună este că, în situația respingerii contestației, adjudecatarul poate solicita instanței obligarea contestatorului la plata de despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a întârzierii executării.
Pe de altă parte, în scenariul în care instanța de executare ar constata nelegalitatea procedurii și ar admite contestația, aceasta ar putea desființa procesul-verbal de adjudecare, iar licitația ar continua de la actul desființat, cu restituirea sumelor consemnate și neeliberate către adjudecatar.
Totuși, dacă actul de adjudecare a fost emis și dreptul de proprietate a fost intabulat, iar adjudecatarul este de bună-credință, acesta va păstra dreptul de proprietate, iar contestatorul va rămâne cu prețul plătit de adjudecatar.
Prin urmare, cine este interesat de o astfel de achiziție trebuie să se aștepte la complicații și să fie pregătit să ia măsurile ce se cuvin pentru a-și asigura succesul posibilelor litigii și valorificarea investiției la potențialul ei maxim.

