În cadrul unui contract de cesiune de creanță cu titlu oneros, regula este că cedentul garantează existenţa creanţei în raport cu data cesiunii, fără a răspunde şi de solvabilitatea debitorului cedat. Prin contract se poate deroga de la această regulă, părțile fiind libere să stipuleze obligația cedentului de a garanta solvabilitatea debitorului cedat.
Totodată, pentru ca obligația de garanție stabilită prin contract să vizeze solvabilitatea debitorului nu doar de la data cesiunii, ci și de mai târziu, când se vor face demersurile de realizare a creanței, este necesară inserarea în contractul de cesiune de creanță a unei clauze exprese în acest sens.

