În cazul înstrăinării imobilului închiriat, noul proprietar este ținut de contractul de închiriere doar în situația în care locațiunea a fost notată în cartea funciară. În caz contrar, dobânditorul poate face demersuri de evacuare a chiriașului, chiar dacă acesta are un contract de închiriere încă în vigoare. Într-un asemenea caz, chiriașul este îndreptățit la despăgubiri din partea locatorului, care nu și-a respectat obligația contractuală de a asigura folosința liniștită și utilă a bunului închiriat.
Locatorul este scutit de obligația de despăgubire dacă în contractul de închiriere este stipulată o clauză privind încetarea locațiunii în cazul înstrăinării bunului. În această situație, chiriașul notificat în privința încetării contractului este obligat să predea bunul fără a fi îndreptățit la despăgubiri.

